Printre produsele tradiţionale ale prefecturii Pieria se numără:
Glyka Koutaliou - fructe (portocale amare, cireşe, vişine, gutui, mere, pere) întregi sau petale de trandafir conservate într-un sirop gros, pe care grecii le servesc la cafea. Se comercializează în borcănele, ca şi dulceţurile. Costul unui borcan de 440 ml variază între 9-15 €.
Ouzo – băutură alcoolică, incoloră, obţinută prin distilarea borhotului intr-o instalaţie specială numită amvikas, şi aromatizată cu seminţe de anason, fenicul, chimen, mastic şi alte plante sau fructe. Băutura nu poate fi supusă procesului de învechire şi tratată cu apă devine din transparentă alb-lăptoasă, emulsionându-se. Preţul variază între 2 € sticla de 100 ml, 6-7 € sticla de 700 ml, 8-9 € sticla-cadou de 500 ml în formă de coloană grecească şi merge pană la 24-34 € pentru sticlele de forme mai sofisticate.
Tsipouro din Skotina – băutură alcoolică, incoloră şi neparfumată, cu un conţinut ridicat în alcool, obţinută prin distilarea borhotului de struguri.
- Vinuri locale din Dion
- Compoturi de fructe din Ritini
- Bijuterii de aur şi argint din Paleos Panteleimonas
- Obiecte de ceramică din Paliampela Kolindros
- Obiecte de artizanat: genţi, pături şi covoare din lână, ţesute manual. În culori extrem de vii, acestea pot reprezenta cadouri plăcute şi nu foarte scumpe. Preţul unei genţi ţesute manual variază între 9 şi 15 €, iar al unui covor nu depăşeşte 30 €.
- Komboloi: mărgele antistress, asemănătoare ca formă mătăniilor, fabricate din diferite materiale naturale sau artificiale, de toate culorile şi dimensiunile. Cele mai multe Komboloi sunt formate din 16 sau 20 de mărgele, al căror diametru variază între 7 şi 15 mm, au la un capăt o mărgea fixă, care separă cele două şiruri, şi se termină cu un ciucure cu rol ornamental. Lungimea unui Komboloi este de două ori lăţimea unei palme. Actualele Komboloi, făcute din materiale artificiale, sunt cele mai ieftine (10-20 €) şi se găsesc în orice magazin de suveniruri sau chioşc. Preţul unora din sidef se ridică însă la 70-100 €. Replici ale mătăniilor tradiţionale, lucrate din mărgele de chihlimbar, os, sidef, coarne de cerb şi cristale, sculptate manual, du pă un vechi meşteşug, precum şi mătănii autentice, lucrate în mânăstirile greceşti, se găsesc în magazinele de bijuterii, la preţuri mai puţin accesibile turistului de rand (200-900 €).
Metaxa este un vin dublu distilat obtinut din trei soiuri de struguri Savatiano, Sultanina şi Corinth negru, învechit apoi timp de 30 ani în butoaie de stejar şi în cele din urmă amestecat cu vin muscat învechit Samos & Lemnos şi un amestec secret de ierburi, printre care petalele de trandafiri, cele care îi conferă dulceaţa şi buchetul. Metaxa este în general disponibil în trei variante: 3 stele -cel putin 3 ani învechită, 5 stele-cel puţin 5 ani învechită şi 7 stele- cel puţin 7 ani învechită. O versiune mai rar întâlnită este Private Reserve, care este învechită mai mult de 20 ani. In Grecia sunt disponibile şi variantele de 12 si 16 stele. Preţul unei sticle de Metaxa variază, în funcţie de variantă şi locul de unde este achiziţionată, între 8 € (3 stele) şi 15 € (7 stele).
- Măsline: din producţia mondială de măsline folosite în consumul direct, cea mai mare cantitate este utilizată în ţările mediteraneene, fiecare sat având reţete proprii de preparare, pe care le oferă vizitatorilor sub forma a zeci de specialităţi tradiţionale. Recoltarea fructelor verzi se face cu puţin timp înainte de maturare şi se conservă prin saramurare. Fructele negre se recoltează la maturitatea completă, în lunile noiembrie – decembrie, şi se conservă prin fierbere în ulei sau prin murare. La recoltare, măslinele sunt foarte amare şi nu pot fi consumate. De aceea sunt tratate cu o leşie specială care le extrage substanţa amară timp de câteva zile, după care se pun în saramură sau sunt acoperite cu sare timp de câteva săptămâni, pentru a-şi păstra culoarea intensă.
Măslinele de Kalamata sunt de culoare vineţie, au formă de migdală şi lungimea de 1,20-2,50 cm. Au un gust bogat şi fructat. Se vând conservate fie în oţet, fie în ulei de măsline. Un borcan de 0,230 l volum net costă între 2 şi 4 €, în timp ce preţul unui borcan de 0,960 l ajunge la 12 €.
- Miere: mierea grecească se distinge prin caracteristici fizice şi chimice superioare. Calităţile sale remarcabile se datorează atât climei, cu lungi perioade de soare, cât şi condiţiilor geomorfologice, cu munţi înalţi, alături de dealuri joase şi cîmpii întinse până la mare, care permit dezvoltarea unei flore extrem de bogate. Mierea de cimbru, cea mai renumită în Grecia, este unică în lume. Preţul unui borcan de 0,950 kg variază între 7 şi 15 € .
- Brânzeturi
- Blănuri şi produse din piele
- Icoane pe lemn
- Ulei de măsline
Suvenirurile sunt în general scumpe, ele fiind destinate exclusiv turiştilor.
Dacă doriţi să faceţi economii, tocmiţi-vă pentru orice (mai puţin în supermarketuri).
Dacă vânzătorul vă îmbie să intraţi într-un magazin de suveniruri promiţându-vă că puteţi cumpăra orice produs la jumătate de preţ faţă de cel afişat, se va ţine de cuvânt.
Produsele tradiţionale alimentare sunt mai ieftine în supermarketuri, mai ales dacă magazinele sunt situate la distanţă mai mare de artera principală a staţiunii.
Marketurile rămân în general deschise pe tot parcursul zilei. În schimb, magazinele de blănuri, pielărie şi bijuterii sunt închise între orele 2.00 p.m. şi 6.00 p.m.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu