duminică, 14 decembrie 2008

Panagia Chalkeon

Panagia Chalkeon este una dintre cele mai vechi biserici bizantine din Salonic.
Nu întâmplător, biserica este situată în zona tradiţională a micilor ateliere meşteşugăreşti ale arămarilor, termenul Chalkeon desemnând “arama”.
După cum atestă inscripţia săpată în marmură de la intrarea principală, Biserica “Maica Domnului a arămarilor” datează din anul 1028 şi a fost construită de Christophoros, una din oficialităţile bizantine ale vremii.
Edificiul în formă de cruce se desfăşoară într-un spaţiu amplu, situat sub nivelul de bază al arterelor stradale de care este încadrat.
Biserica dispune de un mic sanctuar în partea de est şi de un nartex pe latura vestică. Patru coloane şi patru arcade formează o cruce înscrisă în suprafaţa de formă pătrată a naosului.
Centrul crucii este acoperit de un dom, iar alte domuri de dimensiuni mai reduse acoperă terminaţiile nartexului.
Picturile murale din interior aparţin de două perioade distincte, şi anume: secolului al XI-lea şi, respectiv, secolului al XIV-lea.
După cucerirea Salonicului de către turci, în 1430, biserica a fost transformată în moschee, pentru ca după eliberarea oraşului din 1912 să redevină biserică creştină.
Puternic afectată de cutremurele din 1932 şi 1978, construcţia a fost refăcută complet.

Biserica Panagia Chalkeon, actualmente parte a patrimoniului universal UNESCO, este situată în plin centrul Salonicului, în apropierea Băilor Turceşti ale lui Bey Hamami.

Niciun comentariu: