Degustarea mâncărurilor tradiţionale în Paralia Katerini (V)

Băuturi

Ca aperitiv puteţi savura băuturi alcoolice locale, produse pe cale naturală, fără conservanţi, cum sunt: tsipouro şi ouzo. La felul principal puteţi bea vinuri locale albe sau roşii sau retsina.

Ouzo

(ούζο) este băutura alcoolică tradiţională a Greciei.

Este o băutură tare, cu un conţinut de alcool de 40% vol., obţinută din boască de struguri aromatizată cu anason, care se consumă ca atare sau cu puţină gheaţă sau apă, alături de aperitive numite „mezzes”, la întâlnirile cu prietenii.

Se bea din pahare obişnuite sau din mici recipiente de sticlă numite karafaki.

Amvikas, instalaţia în care se produce alcoolul pe cale tradiţională

Cel mai bun ouzo se fabrică în insula Lesbos (Mytilene), iar cele mai bune mărci comercializate sunt Ouzo Plomariou şi Barbayanni.

O sticluţă de 200 ml poate fi cumpărată cu mai puţin de 2 € în supermarket şi rareori depăşeşte 8 € în cele mai scumpe restaurante.

Tsipouro (τσίπουρο) este o băutură alcoolică tare, cu un conţinut de alcool de 35-40% vol., asemănătoare întrucâtva cu palinca, dar şi cu raki-ul turcesc.

Grecii îl consumă cu gheaţă şi uneori cu puţină apă, la petrecerile cu prietenii.

În nordul Greciei, localnicii produc în casă propriul Tsipouro, numit în unele zone şi raki sau tsikoudia.

În supermarketuri şi în micile magazine săteşti preţul acestuia este foarte scăzut.

Retsina este un vin specific grecesc, al cărui gust penetrant de răşină, se datorează procesului de conservare cu totul aparte: strugurii sunt ţinuţi în butoaie noi din lemn de conifere, care păstrează intact gustul depunerilor de răşină de pe copacii netăiaţi.

Se serveşte rece, de regulă lângă aperitive. Cel mai popular este sortimentul Kourtaki Retsina.

Boutari este un vin de producţie locală din regiunea Macedonia.

Mavrodaphne

este un vin dulce de Patras, de culoare închisă şi tărie ridicată, asemănător vinului de Porto.

În baruri şi cafenele (kafeneia), în zonele frecventate de turişti şi în oraşe, se găsesc şi băuturi alcoolice din import (scotch, bourbon, gin etc). Denumirea grecească pentru whiskey este ουίσκι.

Berea (bira: μπύρα) este disponibilă în variante locale ca Mythos şi Alpha, cât şi ca produs al marilor companii nord-europene Heineken şi Amstel fabricat în Grecia.

Apa. În mod obişnuit la orice băutură comandată ţi se serveşte gratuit un pahar cu apă.

În unele localuri însă, apa servită (în special cea îmbuteliată) se plăteşte, indiferent dacă ai comandat-o sau nu.

Cafeaua (kafes: καφές)

Grecia este plină de cafenele (kafeneia) şi cafeterii (kafetéries).

Cafeteriile sunt localuri preferate de grecii sub 35 de ani, în care, pe lângă cafea, se serveşte o largă gamă de băuturi (bere, vin, băuturi alcoolice), gustări, prăjituri şi îngheţată.

Cafenelele sunt frecventate în special de bărbaţii de peste 50 de ani, dar oricine le păşeşte pragul este bine primit.

În mod tradiţional, cafeaua grecească - ellinikós kafés sau ellinikós- reprezintă o variantă mai slabă a cafelei turceşti.

Deşi uşor mai slabă în comparaţie cu aceasta, cafea grecească este o cafea tare. Orice s-ar întâmpla, nu comandaţi cafea turcescă ! Riscaţi să fiţi prost văzuţi.

Sortimentul cel mai solicitat în cafeterii pe timpull verii este frappe-ul (φραπέ), o cafea grecească originală, cu adevărat reconfortantă, ce poate fi comandată cu sau fără lapte, îndulcită sau nu.

Dacă doriţi cafea la filtru, este bine să cereţi filtrou (φίλτρου).

Espresso sau cappuccino fredo sunt alte sortimente extrem de solicitate de turişti. Espresso fredo constă în cafea espresso cu gheaţă, fără adaos de lapte sau spumă.

Ceea ce merită să încercaţi neapărat este un lichior local făcut în casă din coarne, mure, mandarine şi alte fructe culese de pe versanţii Muntelui Olimp.

Degustarea mâncărurilor tradiţionale în Paralia Katerini (IV)

Mâncăruri cu carne

O caracteristică a regiunii o constituie marea varietate de animale pentru carne şi vânat, carnea roşie şi cea albă constituind baza unor delicioase mâncăruri locale.

• Souvlaki

: sub formă de frigărui sau rulate în pâine (Gyros)

• Keftedes: chiftele/perişoare din carne condimentată cu mentă

• Kokoretsi: unul din felurile de mâncare preferate de greci cu ocazia sărbătorilor pascale, constă într-o umplutură formată din măruntaie de miel şi intestine tocate, asemănătoare drobului.

Este importantă cunoaşterea terminologiei care indică modul de preparare al cărnii: Vrasto – fiert, Psito – la cuptor, Sti skara – la grătar, Sti souvla – la frigare, Tiganito – fript, Sta karvouna – pe cărbuni.

Brânzeturi

În zonă sunt disponibile o mulţime de produse din lapte de vacă, oaie şi capră:

• brânză Feta

• alte tipuri de brânzeturi

• iaurt tradiţional

• zer

• brânză de vaci

• unt şi smântână

Degustarea mâncărurilor tradiţionale în Paralia Katerini (III)

Leguminoase (fasole boabe, linte, mazăre, soia)

Leguminoasele joacă un rol important în pregătirea mâncărurilor locale. Unele dintre cele mai gustoase sunt:

• Ciorba de fasole

• Fasole boabe la cuptor

• Supă de linte

• Ciorbă de pui cu mazăre.

Peşte şi fructe de mare

Datorită deschiderii la mare, peştele şi fructele de mare constituie tot timpul anului materia primă pentru o multitudine de feluri gustoase, cum ar fi:

• peşte mărunt (sardele, anşoa) prăjit sau fript;

• peşte mare (peşte spadă, limbă de mare) prăjit sau fript;

• peşte mediu (barbun, doradă) prăjit sau fript;

• Creveţi şi midii prăjite sau gătite cu brânză (Saganaki) ori în alte moduri;

• Caracatiţă (khtapodhi) prăjită, friptă pe cărbuni sau fiartă în vin.

Totuşi, exceptând câteva varietăţi de sardine, anşoa (gavros), gopes şi macroul (kolios) peştele şi fructele de mare nu sunt o mâncare convenabilă.

Iată doi termeni, trecuţi în paranteză pe meniuri în dreptul felurilor din carne şi peşte, a căror semnificaţie este bine să o cunoaşteţi: dopios, însemnând local, şi katepsigmenos, însemnând congelat, abreviat de obicei kat.

Degustarea mâncărurilor tradiţionale în Paralia Katerini (II)

Mâncăruri locale clasice

Unele mâncăruri, tipice pentru bucătăria locală, dar şi pentru cea grecească, în general, sunt preferate atât în Grecia cât şi pe plan internaţional:

• Ciorbe, cum ar fi Youvarlakia – ciorbă de perişoare, dreasă cu ou şi suc de lămâie, ciorbă de peşte, ciorbă de pui. Ciorbele greceşti diferă de cele din majoritatea ţărilor europene prin aceea că conţin „ingredientul principal”. Spre exemplu, pui, ca parte integrantă a mâncării.

• Salate:

- Salată grecească (khoriatiki): roşii, ceapă, castraveţi, ardei, măsline, brânză Feta şi ulei de măsline;

- Salată de vinete (melitzanosalata);

- Tsatsiki: castraveţi mărunţiţi, amestecaţi cu iaurt şi ulei de măsline, cimbru şi usturoi;

- Salată de icre (taramosalata).

• Legume:

- Legume la grătar (vinete, dovlecei, ardei).

• O mare varietate de feluri pe bază de paste:

- Moussaka – straturi de carne tocată alternând cu straturi de vinete felii, acoperite cu sos bechamel;

- Pastitsio - straturi de carne tocată alternând cu straturi de paste, acoperite cu sos bechamel.

• Chifteluţe (keftedakia) • Frunze de viţă umplute (dolmadakia) • Vinete "Imam" • "Papucei" (papoutsakia) – Vinete umplute• Ardei şi roşii umplute cu brânză, orez şi carne tocată.
  
  
  

Degustarea mâncărurilor tradiţionale în Paralia Katerini (I)

Bucătăria regiunii Pieria cuprinde o mare diversitate de mâncăruri naţionale, locale şi tradiţionale, dulciuri şi băuturi.

Mâncărurile tradiţionale, servite la evenimente, la mesele cu prietenii şi cu familia, răspândesc arome de busuioc, oregano, mentă, cimbru, nucşoară şi scorţişoară.

Bucătăria Macedoniei şi a Pieriei, combinaţie inseparabilă, este caracterizată prin diferite sortimente de produse din carne, brânză şi de patiserie.

Specificul zonei îl reprezintă marea varietate de gustări de tip snack food: de la Bougatsa, servită la micul dejun, la Pastas seara, şi Gyros şi Souvlaki peste zi. Peste tot în oraş găseşti linte şi fasole, plăcinte, friptură şi, în special în timpul sezonului de vânătoare, carne de vânat, dar şi peşte şi fructe de mare, servite cu predilecţie pe litoral.

Diversitatea felurilor de mâncare disponibile a crescut şi mai mult odată cu afluxul de preparate din zonele Pondos, Sarakatsani şi Asia Mică.

În foarte multe reţete se foloseşte uleiul de măsline, legumele, făina şi peştele din Marea Mediterană, ingrediente care constituie baza bucătăriei mediteraneene.

Majoritatea acestor mâncăruri sunt disponibile în tavernele, restaurantele şi ouzeriile din Pieria.

Mâncăruri locale

Specialitatea bucătăriei macedonene – şi a regiunii Pieria – o constituie plăcintele tradiţionale: plăcinta cu brânză (tyropita), plăcinta cu spanac (spanakopita), plăcinta cu cârnaţi, plăcinta cu dovleac (kolokythopita), plăcinta cu lapte şi vanilie, plăcinta cu carne (kreatopita), plăcinta cu carne de pui (kotopita), plăcinta cu legume (hortopita), plăcinta cu orez, plăcinta cu ceapă (kremidopita), plăcinta cu mere (milopita).

Viaţa de noapte în Paralia Katerini

În Grecia, luarea mesei în oraş, în special seara, este una dintre modalităţile preferate de petrecere a timpului liber.

Indiferent dacă mănâncă într-o tavernă locală sau într-un restaurant elegant, grecii se bucură de fiecare moment de relaxare petrecut împreună cu prietenii sau familia.

În Paralia Katerini există multe localuri liniştite, unde seara mâncarea şi băutura pot fi savurate în tihnă, după cum există şi unele localuri zgomotoase, răsunând de muzică grecească sau internaţională.

După masă, cofetăriile de pe strada principală atrag turiştii ieşiţi la plimbare cu o ofertă extrem de îmbietoare de dulciuri.

Alegerea este dificilă: o îngheţată, o prăjitură, un frappe cu multă spumă...

Familiile cu copii îşi pot continua seara la Luna Park-ul, aflat în direcţia Olympic Beach.

Iubitorii discotecilor şi cluburilor au posibilitatea de a-şi petrece noaptea dansând până la epuizare.

Iar cei care se hotărăsc să participe la o seară grecească, organizată de agenţiile de turism locale, vor avea prilejul să danseze şi să se distreze greceşte, alături de greci, aşa cum numai ei ştiu să o facă.

Uleiul de măsline

Uleiul de măsline este singurul ulei vegetal care poate fi consumat aşa cum este: proaspăt stors din fruct. El provine doar de la măslinele verzi. Cele mai apreciate uleiuri de măsline provin din varietăţile Koroneiki, Mavroya, Kalamata şi Mastoides.

Aroma, culoarea şi consistenţa variază, ca şi în cazul vinurilor fine, datorită diferitelor soiuri de măsline, zonei de provenienţă şi climei.

Uleiul de măsline provenit de la micii producători este considerat a fi foarte bun şi are preţul asemenea celor mai fine vinuri.

Uleiul de măsline este caracterizat, în primul rând, de aciditate, care variază de la 0,6-0,8% - în cazul uleiurilor foarte fine, la 6,6% - în cazul uleiurilor inferioare.

Producerea uleiului începe prin transformarea fructelor de măslin în pastă. Această pastă este apoi malaxată, pentru ca picăturile microscopice de ulei să se concentreze.

Uleiul este extras prin presare, metoda traditională, sau prin centrifugare, metoda modernă. Dupa extracţie, substanţa solidă rămasă conţine înca o cantitate mică de ulei.

Astfel, uleiul de măsline se poate clasifica în:

• Uleiul de masline extravirgin. Provine din prima presare a măslinelor. Are o aciditate nu mai mare de 0,8% şi este considerat a avea un gust superior. Cele mai multe uleiuri de măsline sunt extravirgine doar pe etichetă. Un bidon (5 litri) de ulei de măsline extravirgin costă, în funcţie de zona de producţie şi locul de unde este cumpărat, între 18 şi 25 €, în timp ce o sticluţă de 200 ml poate fi achiziţionată la 1,80-2 €/buc.

80 % din producţia de ulei de măsline a Greciei este reprezentată de uleiul extravirgin. Calitatea net superioară a acestuia, recunoscută pe plan internaţional, face ca anual 150-200 mii tone de ulei extravirgin să fie exportat în Spania şi Italia şi vândut la preţ premium.

• Uleiul virgin este produs prin folosirea metodelor fizice şi fără nici un fel de tratament chimic. Aciditatea este mai mica de 2% si are un gust bun.

Rafinat înseamnă că uleiul a fost tratat chimic pentru neutralizarea gustului puternic (caracterizat ca fiind un defect) şi a conţinutului de acizi.

• Uleiul rafinat este considerat ca fiind de o calitate mai slabă decat cel virgin.

- „Obţinut din măsline culese manual“ este un prim titlu de calitate, dat fiind ca producătorii industriali lasă măslinele până la supracoacere, pentru a-şi mări producţia.

- „Obţinut din prima presare la rece“ este indiciul care garantează calitatea unui ulei de măsline, dat fiind faptul ca orice tratament termic reduce calitatea unui ulei extra-virgin.

Uleiul de măsline este ideal pentru prăjit. Incălzit, nu suportă modificări de structură şi îşi păstrează valorile nutritive mai bine decat alte uleiuri.

Un alt avantaj pentru a folosi la prăjit uleiul de măsline este că formează o crustă microscopică pe suprafaţa mâncării, ceea ce împiedică patrunderea substanţelor nocive generate de procesul prăjirii şi îmbunatăţeşte savoarea mâncării. Uleiul de măsline poate fi refolosit de până la cinci ori.

La nivel mondial, Grecia deţine locul I în ceea ce priveşte consumul de ulei de măsline pe cap de locuitor (15 kg anual).

Cumpărături în Paralia Katerini

În Paralia Katerini viaţa comercială este foarte bine dezvoltată, oferind turiştilor o bogată şi variată gamă de produse, de la articole tradiţionale la îmbrăcăminte, blănuri, bijuterii şi suveniruri, unele specifice prefecturii Pieria, altele provenite de pe întreg teritoriul Greciei.

Printre produsele tradiţionale ale prefecturii Pieria se numără:

• Glyka Koutaliou - fructe (portocale amare, cireşe, vişine, gutui, mere, pere) întregi sau petale de trandafir conservate într-un sirop gros, pe care grecii le servesc la cafea. Se comercializează în borcănele, ca şi dulceţurile. Costul unui borcan de 440 ml variază între 9-15 €.

• Ouzo – băutură alcoolică, incoloră, obţinută prin distilarea borhotului intr-o instalaţie specială numită amvikas, şi aromatizată cu seminţe de anason, fenicul, chimen, mastic şi alte plante sau fructe. Băutura nu poate fi supusă procesului de învechire şi tratată cu apă devine din transparentă alb-lăptoasă, emulsionându-se. Preţul variază între 2 € sticla de 100 ml, 6-7 € sticla de 700 ml, 8-9 € sticla-cadou de 500 ml în formă de coloană grecească şi merge pană la 24-34 € pentru sticlele de forme mai sofisticate.

• Tsipouro din Skotina – băutură alcoolică, incoloră şi neparfumată, cu un conţinut ridicat în alcool, obţinută prin distilarea borhotului de struguri.

• Vinuri locale din Dion

• Compoturi de fructe din Ritini

• Bijuterii de aur şi argint din Paleos Panteleimonas

• Obiecte de ceramică din Paliampela Kolindros

Acestora li se adaugă o serie de produse specifice greceşti, printre care:

• Obiecte de artizanat: genţi, pături şi covoare din lână, ţesute manual. În culori extrem de vii, acestea pot reprezenta cadouri plăcute şi nu foarte scumpe. Preţul unei genţi ţesute manual variază între 9 şi 15 €, iar al unui covor nu depăşeşte 30 €.

• Komboloi: mărgele antistress, asemănătoare ca formă mătăniilor, fabricate din diferite materiale naturale sau artificiale, de toate culorile şi dimensiunile. Cele mai multe Komboloi sunt formate din 16 sau 20 de mărgele, al căror diametru variază între 7 şi 15 mm, au la un capăt o mărgea fixă, care separă cele două şiruri, şi se termină cu un ciucure cu rol ornamental. Lungimea unui Komboloi este de două ori lăţimea unei palme. Actualele Komboloi, făcute din materiale artificiale, sunt cele mai ieftine (10-20 €) şi se găsesc în orice magazin de suveniruri sau chioşc. Preţul unora din sidef se ridică însă la 70-100 €. Replici ale mătăniilor tradiţionale, lucrate din mărgele de chihlimbar, os, sidef, coarne de cerb şi cristale, sculptate manual, du pă un vechi meşteşug, precum şi mătănii autentice, lucrate în mânăstirile greceşti, se găsesc în magazinele de bijuterii, la preţuri mai puţin accesibile turistului de rand (200-900 €).

• Metaxa este un vin dublu distilat obtinut din trei soiuri de struguri Savatiano, Sultanina şi Corinth negru, învechit apoi timp de 30 ani în butoaie de stejar şi în cele din urmă amestecat cu vin muscat învechit Samos & Lemnos şi un amestec secret de ierburi, printre care petalele de trandafiri, cele care îi conferă dulceaţa şi buchetul. Metaxa este în general disponibil în trei variante: 3 stele -cel putin 3 ani învechită, 5 stele-cel puţin 5 ani învechită şi 7 stele- cel puţin 7 ani învechită. O versiune mai rar întâlnită este Private Reserve, care este învechită mai mult de 20 ani. In Grecia sunt disponibile şi variantele de 12 si 16 stele. Preţul unei sticle de Metaxa variază, în funcţie de variantă şi locul de unde este achiziţionată, între 8 € (3 stele) şi 15 € (7 stele).

• Măsline: din producţia mondială de măsline folosite în consumul direct, cea mai mare cantitate este utilizată în ţările mediteraneene, fiecare sat având reţete proprii de preparare, pe care le oferă vizitatorilor sub forma a zeci de specialităţi tradiţionale. Recoltarea fructelor verzi se face cu puţin timp înainte de maturare şi se conservă prin saramurare. Fructele negre se recoltează la maturitatea completă, în lunile noiembrie – decembrie, şi se conservă prin fierbere în ulei sau prin murare. La recoltare, măslinele sunt foarte amare şi nu pot fi consumate. De aceea sunt tratate cu o leşie specială care le extrage substanţa amară timp de câteva zile, după care se pun în saramură sau sunt acoperite cu sare timp de câteva săptămâni, pentru a-şi păstra culoarea intensă.
  Măslinele de Kalamata sunt de culoare vineţie, au formă de migdală şi lungimea de 1,20-2,50 cm. Au un gust bogat şi fructat. Se vând conservate fie în oţet, fie în ulei de măsline. Un borcan de 0,230 l volum net costă între 2 şi 4 €, în timp ce preţul unui borcan de 0,960 l ajunge la 12 €.

• Miere: mierea grecească se distinge prin caracteristici fizice şi chimice superioare. Calităţile sale remarcabile se datorează atât climei, cu lungi perioade de soare, cât şi condiţiilor geomorfologice, cu munţi înalţi, alături de dealuri joase şi cîmpii întinse până la mare, care permit dezvoltarea unei flore extrem de bogate. Mierea de cimbru, cea mai renumită în Grecia, este unică în lume. Preţul unui borcan de 0,950 kg variază între 7 şi 15 € .

• Brânzeturi
• Blănuri şi produse din piele
• Icoane pe lemn
• Ulei de măsline

Suvenirurile sunt în general scumpe, ele fiind destinate exclusiv turiştilor.

Dacă doriţi să faceţi economii, tocmiţi-vă pentru orice (mai puţin în supermarketuri).

Dacă vânzătorul vă îmbie să intraţi într-un magazin de suveniruri promiţându-vă că puteţi cumpăra orice produs la jumătate de preţ faţă de cel afişat, se va ţine de cuvânt.

Produsele tradiţionale alimentare sunt mai ieftine în supermarketuri, mai ales dacă magazinele sunt situate la distanţă mai mare de artera principală a staţiunii.

Marketurile rămân în general deschise pe tot parcursul zilei. În schimb, magazinele de blănuri, pielărie şi bijuterii sunt închise între orele 2.00 p.m. şi 6.00 p.m.

Manifestări culturale şi religioase în împrejurimile Paraliei Katerini

În perioada verii, nu departe de Paralia Katerini, în Katerini, Dion, Litochoro şi Platamonas sunt organizate o serie de manifestari culturale şi religioase, reunite sub auspiciile Festivalului Olympus şi ale Festivalului Internaţional de Folclor, care fac din Pieria o regiune cu o viaţă culturală contemporană, bogată şi dinamică.

În cadrul Festivalului Olympus sunt prezentate piese de teatru din repertoriul grec (antic şi modern) şi internaţional, spectacole de balet, concerte de muzică clasică şi populară, şi sunt organizate mese rotunde având ca tematică semnificaţia arheologică a regiunii.

Reprezentaţiile au loc în incinta Teatrului Antic din Dion, unde însuşi Euripide şi-a prezentat primele reprezentaţii ale unor piese, şi a Castelului de la Platamonas, în lunile iulie, august şi septembrie şi atrag anual mai mult de 40.000 de spectatori.

Festivalul Internaţional de Folclor aduce în prim plan muzica şi dansul de pretutindeni, alături de o impresionantă colecţie de costume tradiţionale.

Pe lângă aceste manifestări, în cadrul cinematografului municipal amplasat în aer liber pe acoperişul clădirii primăriei din Katerini, vara se pot urmări filme artistice.

Alte cinematografe în aer liber funcţionează pe timpul verii în incinta teatrelor din Platamonas şi Leptokarya.

Sărbători religioase locale (panigyria):

24 iunie: Agios Ioannis

1 iulie: Agii Anarghyrii

7 iulie: Aghia Kyriaki

17 iulie: Agia Marina

20 iulie: Profitis Ilias

26 iulie: Agia Paraskevi

27 iulie: Agias Pandeleimon

2 august: Agios Stefanos

12 august: Agios Mattheos

2 septembrie: Agios Mamas

15 septembrie: Agios Nikitas

Sărbătorile religioase locale sunt sărbători cu dată fixă dedicate sfinţilor, care încep cu o ceremonie religioasă şi se termină la primele ore ale dimineţii într-o manieră mai puţin pioasă decât ar trebui.

Forumul Roman

În plin centrul Salonicului, zona delimitată de străzile Makedonikis Aminis, Olympou, Agnostou Stratiotou şi Fillipou, oferă trecătorilor o imagine panoramică incredibilă asupra excavaţiei arheologice a sitului Forumului Roman (Agora), situat la doar 4 m adâncime de nivelul de bază al infrastructurii moderne a oraşului, în care se integrează perfect.

Forumul Roman, constând dintr-un complex de clădiri publice, ridicate pe două niveluri, datând din secolele II-III D.C., reprezenta centrul economic, politic şi intelectual al oraşului.

Pe lîngă funcţia sa administrativă şi comercială, edificiul deţinea şi un important rol social: era locul în care locuitorii obişnuiau să se întâlnească pentru a comenta evenimentele vremii.

Construit după modelul forumurilor ridicate de romani în multe din oraşele imperiului, complexul se situează la intersecţia a două străzi principale: una, orientată nord-sud (cardo), iar cealaltă, est-vest (decumanus). Una din aceste străzi corespunde axei verticale, care traversa oraşul între poziţia actuală a templului închinat lui Profitis Elias şi mare. Cea de-a doua stradă este actuala Egnatia Odos, care lega cele două porţi ale fortificaţiilor oraşului: poarta Kassandreotiki, în est, şi poarta Axis, din vestul oraşului.

Aceste străzi erau laborios decorate cu arce, peristiluri, porticuri, fântâni şi statui.

Ceea ce se vede astăzi în Plateia Dikasterion este rezultatul excavaţiilor efectuate în 1966 şi constituie sectorul sud-estic al părţii de nord a Forumului, cuprinzând: Piaţa, cu galeriile de est şi sud, Cryptoporticus-ul, Monetăria, Baia Publică şi Teatrul (Odeion), adică aproximativ două treimi din suprafaţa Forumului.

În partea de nord-vest a excavaţiei, a fost dezvelită o suprafaţă întinsă, de formă rectangulară, cu urme de pavare cu marmură, iar în partea de est, a fost scos la iveală Teatrul, cu rânduri etajate de cărămidă şi scena.

În partea de sud a unei galerii subterane, au fost aduse la lumină părţi de colonade, pardoseli de mozaic, scări din marmură, pavaje din piatră, canale, numeroase monede de argint şi sculpturi din marmură.

Pe peretele unei galerii a fost descoperită o frescă paleocreştină, de o valoare inestimabilă, reprezentând doi bărbaţi care se roagă, cu o cruce între ei, deasupra fiind figurat Iisus, şezând într-un tron. Această lucrare murală demonstrează că Forumul era destinat întâlnirii creştinilor în perioada romană târzie, putând fi chiar identificat drept locul unde Agios Dimitrios, sfântul protector al Salonicului, a fost torturat.

Astăzi, partea de sud-est a Pieţei, cu o lungime de 100 m şi o lăţime de 65 m, este perfect vizibilă. Complexul se extinde însă mult spre nord-vest, dincolo de limitele sitului excavat, sub fundaţiile blocurilor din apropiere.

În lungul Pieţei, pe cele trei laturi, se găseau galerii împodobite cu colonade duble în stil Corintic şi pardosite cu mosaic. În fundal se găseau camere, care găzduiau serviciile administrative. Din cele 200 de coloane, care au existat, singură salvată, şi care poate fi văzută complet izolată în Piaţă, a aparţinut părţii interioare a unei colonade.

Accesul în Piaţă se făcea numai dinspre partea nordică, pe unde, în perioada romană timpurie, trecea una din principalele străzi. Locuitorii Salonicului obişnuiau să se întâlnească aici pentru a asculta prelegeri, a discuta politică şi a filozofa.

Pe latura sudică a Pieţei, datorită înclinării naturale a terenului, a fost creată o construcţie cu două niveluri şi tavanul boltit (Cryptoporticus). Aceasta a funcţionat ca fundaţie pentru galerie şi, totdată, ca zid de sprijin pentru Piaţa de deasupra.

Pe partea sudică a construcţiei au fost create lanţuri de magazine, unde erau comercializate produse din lut şi cupru. Tot aici se organizau festivităţi religioase.

Strada comercială, de numai 2 m lăţime, pavată cu marmură, era paralelă cu actualul Fillipou.

Accesul la etajul galeriei se făcea pe scări, care dădeau într-o stradă paralelă cu cea de la nivelul inferior, dar mai largă decât aceasta (3,5 m), care ducea în Piaţă.

Cryptoporticus reprezenta o galerie cu două niveluri, construită pentru a nivela înclinarea naturală a terenului, de sub sectorul sudic al Pieţei. Galeria interioară subterană este foarte bine conservată, în timp ce din bolţile galeriei exterioare s-au păstrat doar câteva arce.

Pe acoperişul construcţiei, care constă din arce semicilindrice, existau deschideri (opaia), care serveau pentru ventilaţie şi iluminat.

Teatrul (Odeion) este situat în partea de est a Forumului, unde cel puţin trei faze de lucrări au fost identificate. Iniţial, în centrul părţii estice a Forumului, a fost construit un Bouleuterion rectangular acoperit, cu 200 de locuri. În secolele II-III D.C., datorită construirii unui teatru cu 400 de locuri, camera a fost dărâmată.

Accesul la Teatru se făcea prin 5 uşi de marmură. Uşile exterioare erau folosite numai de actori, în vreme ce publicul intra prin cele trei uşi din mijloc, care dădeau sub scenă, de unde se urca pe două scări.

Datorită accesului dificil, faţada edificiului a fost lărgită, iar pentru o mai bună vizibilitate au fost construite rânduri la acelaşi nivel cu scena. În consecinţă, un perete neobişnuit de înalt, numit podium, a fost ridicat în jurul orchestrei.

În secolul al III-lea D.C., Forumul Roman şi-a dobândit aspectul definitiv, prin ridicarea clădirilor publice din jurul Pieţei, pe trei laturi ale acesteia.

Până atunci, etajele galeriilor fuseseră acoperite cu o tencuială groasă, iar Teatrul era pavat cu plăci subţiri de gresie marmorată.

O mie de ani mai târziu, în secolul al IV-lea, podelele galeriilor au fost acoperite cu mozaicuri, iar porţiuni ale colonadelor au fost restaurate.

Nu peste mult timp, teatrul avea să fie extins, realizându-se o sală cu capacitatea de 2.500 de locuri, adică de patru ori mai încăpătoare. Scena a fost la rândul său lărgită spre vest, luând din lăţimea galeriei interioare, dar lăsând neatinse coloanele de pe zidul vestic.

Cele trei intrări centrale, folosite iniţial de public, au fost închise şi două scări largi au fost construite la capătul culoarului, conducând la un palier principal, de unde se făcea accesul fie către veche sală, fie către sala cea nouă, de deasupra. Doar cele două intrări destinate actorilor au rămas nemodificate.

Forumul Roman este situat în Piaţa Dikasterion din centrul Salonicului, pe partea dreaptă a străzii Makedonikis Aminis, la cca 20 m de intersecţia cu Fillipou.

Panagia Chalkeon

Panagia Chalkeon este una dintre cele mai vechi biserici bizantine din Salonic.

Nu întâmplător, biserica este situată în zona tradiţională a micilor ateliere meşteşugăreşti ale arămarilor, termenul Chalkeon desemnând “arama”.

După cum atestă inscripţia săpată în marmură de la intrarea principală, Biserica “Maica Domnului a arămarilor” datează din anul 1028 şi a fost construită de Christophoros, una din oficialităţile bizantine ale vremii.

Edificiul în formă de cruce se desfăşoară într-un spaţiu amplu, situat sub nivelul de bază al arterelor stradale de care este încadrat.

Biserica dispune de un mic sanctuar în partea de est şi de un nartex pe latura vestică. Patru coloane şi patru arcade formează o cruce înscrisă în suprafaţa de formă pătrată a naosului.

Centrul crucii este acoperit de un dom, iar alte domuri de dimensiuni mai reduse acoperă terminaţiile nartexului.

Picturile murale din interior aparţin de două perioade distincte, şi anume: secolului al XI-lea şi, respectiv, secolului al XIV-lea.

După cucerirea Salonicului de către turci, în 1430, biserica a fost transformată în moschee, pentru ca după eliberarea oraşului din 1912 să redevină biserică creştină.

Puternic afectată de cutremurele din 1932 şi 1978, construcţia a fost refăcută complet.

Biserica Panagia Chalkeon, actualmente parte a patrimoniului universal UNESCO, este situată în plin centrul Salonicului, în apropierea Băilor Turceşti ale lui Bey Hamami.

Biserica Agios Demetrios

Biserica Sfântul Dimitrie adăposteşte moaştele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, sărbătorit de întreaga Biserică Ortodoxă la 26 octombrie.

Sântul Dumitru – un militar, de origine greacă, în armata romană, a fost martirizat în timpul împăratului Galerius, în anul 306 Î.C., devenind patronul spiritual al Salonicului.

Monumentul este o biserică cu cinci nave laterale, cu un nartex şi un transept.

Prima biserică a fost un mic paraclis, construit puţin timp după 313 D.C. pe ruinele unei băi romane.

În secolul al V-lea D.C., eparhul Leontios a construit pe acelaşi loc o biserică mare cu trei nave laterale, care a ars între 626 şi 634 Î.C.



În scurt timp, a fost ridicată biserica cu cinci nave. În 1493, aceasta a fost transformată în moschee, în 1912 a fost redată creştinătăţii, dar în 1917 a fost din nou distrusă de un incendiu. A fost refăcută complet şi a început să funcţioneze în 1949.

Sub altar şi sub transept se află o criptă. În cripta Sf. Dimitrie sunt expuse publicului obiecte care au rezistat incendiului din 1917 şi articole scoase de lumină de săpăturile recente efectuate în incinta monumentului.

În colţul sud-estic al bisericii se află capela Sf. Euthymios. Frescele din secolul al XIV-lea prezente aici, imprimă capelei o atmosferă de intensă religiozitate.

Biserica Sfântul Dimitrie este situată la intersecţia străzilor Agios Dimitrios şi Agios Nikolaos, la un bloc spre nord de Piaţa Romană, la poalele oraşului vechi. Program: Luni 12:30-7pm; Marţi-Sâmbătă 8am-8pm; Duminică 10:30am-8pm. Autobuzele 22 şi 23, care opresc la interval de 10 minute în staţia de lângă biserică, circulă spre Piaţa Eleftherias.

Panagia Achiropiitos

Biserica Panagia Achiropiitos, datând din secolul al V-lea, este singura din perioada creştină timpurie care s-a păstrat aproape intactă, fără să necesite restaurări şi renovări.

Biserica are trei nave şi un nartex pe latura vestică şi o intrare secundară cu un propilion monumental plasat în centrul peretelui sudic.

La terminaţia estică a aripii nordice se găseşte o capelă.

Din decoraţiunile interioare se păstrează câteva fragmente de mozaicuri datând din secolul al V-lea D.C.

Coloanele monolitice din marmură, laborios decorate cu capiteluri încununate cu frunze de acant, contrastează cu mozaicurile, ornamentate simplist, cu cruci aurite, păsări şi motive florale delicate.

Frescele din secolul al XIII-lea, ilustrând câţiva din cei 40 de martiri, sunt, de asemenea, păstrate.

Ridicată pe ruinele unor vechi băi romane, biserica a fost închinată Fecioarei Maria “neplămădită de mâini omeneşti” (Achiropiitos) – nume care se referă probabil la imaginea de cult, şi a fost primul lăcaş din Salonic transformat în moschee, după cucerirea oraşului de către turci, în 1430.

În timpul ocupaţiei otomane, toate decoraţiunile figurative de pe fresce şi mozaicuri au fost distruse. În 1930, biserica şi-a recăpătat destinaţia iniţială.

În prezent, monumentul, care figurează pe lista obiectivelor incluse în patrimoniul UNESCO, funcţionează ca biserică creştină.

Ca vechime, Panagia Achiropiitos este a doua biserică din Salonic şi posibil cea mai veche din estul bazinului Mării Mediterane, care continuă să funcţioneze fără întrerupere.

Biserica este situată în Piaţa Agia Sofia, la nord de Bulevardul Egnatia.

Biserica Agia Sofia

Biserica Agia Sofia este cea mai mare şi mai renumită biserică bizantină din Salonic. Aceasta a fost ridicată în secolul al VIII-lea, după modelul Bisericii Sfânta Sofia din Constantinopol, datând din secolul al VI-lea.

Precum originalul, biserica din Salonic deţine un dom impresionant, susţinut de coloane de marmură sculptate.

Transformată în moschee în secolul al XV-lea şi readusă la destinaţia iniţială în 1913, biserica a fost aproape complet restaurată în secolul al XX-lea.

Deşi nu mai păstrează atmosfera uşor prăfuită, dar încărcată de sacralitate a bisericilor vechi, mai puţin sau deloc reabilitate, prin valoarea istorică şi artistică pe care o reprezintă, biserica constituie totuşi un obiectiv turistic care nu trebuie ocolit.

Din fericire, în ciuda evenimentelor tumultuoase la care biserica a stat mărturie, câteva din mozaicurile originale s-au păstrat intacte.Unele dintre acestea, care nu conţin reprezentări umane, datează din perioada iconoclastică a secolului al VIII-lea, când ilustrarea figurilor umane în arta religioasă era interzisă. Iconoclaştii au distrus numeroase opere de artă vechi, inclusiv icoane.

Cea mai valoroasă frescă monumentală este Ridicarea la Ceruri, datând din secolul al IX-lea.O altă lucrare de excepţie o constituie mozaicul reprezentând-o pe Fecioara Maria cu pruncul Iisus.

De curând, un număr impresionant de cărţi, manuscrise şi documente vechi, printre care şi picturi aparţinând secolului al IX-lea, au fost descoperite într-o încăpere a bisericii.

În prezent, Biserica Sfânta Sofia se află pe lista monumentelor bizantine incluse în Patrimoniul UNESCO.

Biserica este situată în Piaţa Agia Sofia - una dintre cele mai frumoase pieţe publice ale Salonicului, între bulevardele Tsimiski şi Egnatia.

Rotunda

Concepută probabil drept Mormântul lui Galerius, Rotunda este o construcţie cilindrică masivă, cu diametrul de 24,5 m, acoperită de o cupolă aplatizată din cărămidă, prevăzută la partea superioară cu o deschizătură circulară, la fel ca Pantheonul din Roma.

Zidurile de rezistenţă ale structurii, care depăşesc 6 m grosime, lasă vederii opt deschideri rectangulare, dintre care una serveşte ca intrare.

După moartea lui Galerius – îngropat la Gamzigrad/Felix Romuliana în 311, construcţia a rămas goală până în secolul al IV-lea, când a fost transformată în biserică creştină.

Biserica a fost atunci decorată cu mozaicuri de o înaltă valoare artistică, din care doar o mică parte s-au păstrat nealterate, în partea superioara a interiorului.

1200 de ani mai târziu, în 1590, clădirea şi-a schimbat destinaţia în moschee, structurii originale adăugându-i-se un minaret.

Din 1912, când oraşul a fost cucerit de greci, clădirea a redevenit biserică creştină, fără însă ca minaretul să fie demolat.

Afectată de cutremurul din 1978, structura a fost ulterior restaurată.

Rotunda este cea mai veche biserică creştină din Salonic şi unul dintre puţinele exemple de arhitectură circulară romană.

În prezent, construcţia este monument istoric şi figurează pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Situată la 125 m nord-est de Arcul lui Galerius, Rotunda a fost construită în anul 306, ca anexă la palatul imperial.

Arcul lui Galerius (Kamara)

Ridicat între anii 298 şi 299 în centrul Salonicului din perioada romană, monumentul a fost dedicat sărbătoririi victoriei împăratului Galerius asupra perşilor.

Din structura originală a porţii monumentale, susţinută de opt piloni, care formau un triplu arc, s-au păstrat doar trei piloni şi o parte a construcţiei de cărămidă de deasupra.

Pe sub arcul principal trecea un drum, care lega Rotunda de clădirea palatului imperial, situat la 235 m sud-vest.

Pilonii principali sunt acoperiţi cu plăci din marmură albă, cu sculpturi şi decoraţiuni în relief, înfăţişând scene din războaiele purtate de Galerius.

Deschiderea arcului central este de 9,70 m lăţime şi de 12,50 m înălţime, iar deschiderile secundare de 4,80 m lăţime şi 6,50 m înălţime.

Arcul lui Galerius (Kamara) se găseşte astăzi la 1,5 km est-nord-est de centrul modern al oraşului, pe strada Dimitrios Gounari.

Turnul Alb (Lefkos Pyrgos)

Turnul Alb este o structură de apărare de formă circulară, cu diametrul de 22,7 m şi înălţimea de 35 m, datând din secolul al XV-lea.

A fost construit in timpul scurtei perioade de ocupaţie veneţiană (1623) pe locul unui vechi turn bizantin, care făcea legătura între zidul estic al cetăţii Salonic (partea păstrată în prezent) şi zidul dinspre mare, dărâmat în 1866.

Mai târziu a fost folosit drept fortăreaţă (Fortareaţa Kalamaria) de către ieniceri şi apoi ca închisoare pentru condamnaţii la moarte.

In secolul al XX-lea, turnul a servit apărării aeriene, iar mai apoi ca post de observare meteo, pentru a deveni, într-un final, ceea ce este în prezent, muzeu şi principala atractie turistica a orasului Salonic.

Din 1985, când a fost restaurată, construcţia nu mai păstrează culoarea albă, care a consacrat-o ca simbol al oraşului.

Muzeul Bizantin din Turnul Alb găzduieşte numeroase colecţii de sculpturi, fresce, fragmente de pardoseli mozaicate şi de mozaicuri de perete, icoane, monede, inscripţii, vase de ceramică, obiecte din sticlă şi metal.

O scară în spirală, de 120 m lungime, lipită de peretele exterior, reduce diametrul interior al clădirii la 8,5 m.

Exceptând ultimul nivel, fiecare etaj dispune de câte o cameră circulară, înconjurată de camere mai mici, de formă rectangulară.

Scara care face legătura între cele 6 niveluri ale clădirii, duce la o cafenea cochetă, cu preţuri accesibile, şi la acoperişul crenelat. Panorama, care se deschide de aici asupra portului - al doilea ca marime după Pireu - şi zonei Kastra (Ano Poli), este impresionantă.

Turnul Alb este situat pe malul mării, la capătul Bd. Nikis.

Program de vizitare:Luni 12.30-19.00, Marţi-Duminică 8.00-19.00. Intrarea este liberă pentru studenţi.

Obiective turistice în Salonic

Printre principalele obiective turistice cu care se laudă cel de-al doilea oraş ca mărime al Greciei se numără:

• Turnul Alb

• Arcul lui Galerius (Kamara)

• Rotunda

• Complexul Roman

• Biserica Agios Demetrios

• Statuia lui Alexandru cel Mare

• Biserica Panaghia Achiropiitos

• Biserica Agia Sofia

• Biserica Agios Minas

• Forumul Roman

• Zidurile oraşului

• Mânăstirea Latomos

• Biserica Panaghia Chalkeon

• Biserica Agios Panteleimon

• Biserica Agii Apostoli

• Mânăstirea Agios Nikolaos Orphanos

• Mânăstirea Vlatadon

• Mânăstirea Prophet Elias

• Băile Bizantine

• Bezesteni

• Biserica Aghia Catherina

• Biserica Ypapanti

• Moscheea Bay Hamja

• Moscheea Isaac Pasha

• Bay Hamam

• Turnul OTE

• Teatrul Regal

• Cartierul Ladadika

• Centrul Mylos

• Muzeul de Arheologie

• Muzeul Culturii Bizantine

Începând cu zilele următoare, vă voi prezenta informaţii detaliate privind semnificaţia acestora în istoria şi cultura elenă, rămânând să decideţi care v-au suscitat mai mult interesul de a le vizita.

Salonic

Pe numele său grecesc Thessaloniki, Salonic este al doilea oraş ca mărime al Greciei şi cel mai important centru economic şi cultural al regiunii Macedonia.

Aşezat lângă mare, în jurul Golfului Thermaik, oraşul a fost întemeiat în anul 316 Î.C. de regele macedonean Kassandros şi poartă numele soţiei sale, Thessaloniki, sora lui Alexandru cel Mare.

De-a lungul istoriei, oraşul a fost înglobat pe rând Imperiului Roman, Imperiului Bizantin şi Imperiului Otoman iar, timp de două secole, a aparţinut Veneţiei.

Ca mărturie a istoriei sale tumultuoase stau numeroase construcţii, biserici şi monumente, care au rezistat incendiului devastator din 1917 şi cutremurului din 1978. Monumentele paleocreştine şi bizantine din Salonic figurează pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Panaghia Achiropiitos

Arcul lui Galeriu (vedere din lateral)

Aghia Sofia

Forumul Roman

Arcul lui Galeriu (prim plan dreapta) şi Rotunda

Deşi este unul dintre cele mai vechi oraşe europene, Salonic este un oraş modern, fremătând de viaţă, cu bulevarde largi, parcuri şi pieţe animate de o multitudine de cafenele şi restaurante. Oraşul găzduieşte anual Târgul Internaţional din Salonic, Târgul internaţional de Carte şi Festivalul Internaţional de Film.

Turnul Alb – simbolul oraşului, situat la capătul estic al Bd. Nikis, chiar la malul mării, este tot ce s-a păstrat din zidurile de apărare care împrejmuiau odinioară cetatea.

Spre nord şi est de Turnul Alb se găseşte Universitatea Aristotle, cea mai mare din Grecia, sediul Târgului Internaţional din Salonic, Muzeul de Arheologie şi Muzeul Culturii Bizantine. Între Muzeul Culturii Bizantine şi Turnul Alb se află Parcul Municipal, dominat de clădirea Teatrului de Stat al Greciei de Nord.

Spre vest şi nord de Turnul Alb se întinde centrul comercial, care găzduieşte cele mai importante situri arheologice, biserici precreştine şi bizantine, magazine exclusiviste, bănci, hoteluri de lux şi restaurante şic.

Principalele bulevarde care traversează zona comercială sunt: Egnatia, Tsimiski şi Mitropoleos, paralele cu Nikis, şi Venizelou, Aristotelous, Agia Sofia, Dimiriou Gounari – cea mai mare arteră pietonală a oraşului - şi Ethnikis Aminis, transversale pe primele.

Cele mai renumite pieţe ale oraşului sunt: Platia Elefterias şi Platia Aristotelous, ambele aşezate în apropierea mării.

Platia Aristotelous

Din Platia Aristotelous se ajunge foarte uşor la Bazar.

Intrarea în Bazar

Aristotelous, cunoscută pentru numeroasele librării şi magazine de CD-uri amplasate în lungul ei, leagă piaţa cu acelaşi nume de Platia Dikasterion, unde se află biserica bizantină Panagia Chalkeon.

Panaghia Chalkeon

La două străzi spre nord de Platia Dikasterion se găseşte Biserica Agios Demetrios, cea mai mare biserică a Greciei. Pe Agia Sofia, între Egnatia şi Tsimiski, se înalţă Biserica Agia Sofia.

La est de Platia Agia Sofia, magazinele aliniate pe Dimitriou Gounari se întind până pe drumul roman care lega Arcul lui Galerius de Palatul Imperial. Zona palatului, în prezent excavată, se deschide către Platia Navarino, înconjurată de cafenele, baruri şi taverne.

La nord de capătul nord-vestic al Agia Sofia se găseşte vechiul cartier turcesc, cunoscut sub numele de Ano Poli, Eptapirgiou sau Kastra, unde sunt amplasate câteva din cele mai frumoase biserici bizantine: Osios David şi Vlatadon. Această zonă este cea mai pitorească din Salonic, mai ales străduţele întortocheate din jurul Platia Kalitheas, ca şi Platia Romfei, din cartierul Koule Kafe, şi Platia Tsinari.

Oraşul oferă amatorilor de cumpărături o impresionantă varietate de produse, de la mărci ale unor designeri de top şi bijuterii unicat până la antichităţi, blănuri şi articole din piele de cea mai bună calitate. Cele mai frecventate zone sunt: Tsimiski, Venizelou, Agias Sofia, Ermou, Mitropoleos, Egnatia. Magazinele sunt deschise lunea, miercurea şi sâmbăta de la 9.00 a.m. la 3.00 p.m., iar marţea şi joia de la 9.00 a.m. la 8.00 p.m.

Cum se ajunge din Paralia Katerini

Oraşul Salonic se afla la 75 km nord de Paralia Katerini. Puteti ajunge acolo cu autobuzul, autoturismul sau autocarul.

Drumul cu autobuzul se parcurge în două etape: Paralia Katerini-Katerini şi Katerini-Salonic. Autobuzul care merge la Katerini are staţia pe strada Nikis şi circulă la interval de 15 minute. Biletele se procură de la automatele amplasate în staţia de autobuz. O călătorie pana în Katerini costă 1,15 E/persoană, iar distanţa de 7 km este parcursă în cca 15 minute.

Din autogara oraşului Katerini pleacă autocare spre Salonic la interval de 30 minute. Biletul costă 5 €/persoană şi cei 68 km sunt parcurşi în cca 50 minute. Drumul dintre Katerini şi Salonic mai poate fi parcurs cu trenul. Trenul pleacă din gara Katerini în jurul orei 7 a.m. şi soseşte de la Salonic în jurul orei 19-20 p.m. Biletul dus-întors costă 5 €/persoană, iar o călătorie dus 3,1 €. Vagoanele sunt mari, confortabile, prevăzute cu AC.

Costul excursiei cu autocarul organizate de agenţiile de turism locale se ridică la 20 €/persoană. Dacă alegeţi această variantă de călătorie trebuie să aveti în vedere faptul că timpul alocat pentru vizitarea obiectivelor turistice şi cumpărături este limitat.

In cazul în care doriţi să folosiţi masina personală este bine să alegeţi ca zi de vizită duminica. În timpul săptămânii, traficul este infernal.

Complexul monahal Meteora

După Sfântul Munte Athos, Meteora este cel de al doilea centru monastic ortodox al Greciei, ca mărime şi importanţă.

Stâncile cu pereţi abrupţi şi înălţimi ameţitoare, care se înalţă în nord-vestul Tessaliei, între crestele Koziakas şi Antichassia, constituie unul din cele mai impresionante fenomene ale planetei. Pe vârfurile cele mai greu accesibile, fără vegetaţie, s-a înfiripat viaţa monahală încă din secolul al IX-lea.

Meteora - căzute din cer

Piscurile aflate deasupra oraşului Kalambaka şi satului Kastraki, au fost numite “Meteora”, în secolul al XIV-lea, de către cuviosul Atanasie ctitorul Mănăstirii Marele Meteor.

De atunci, au luat fiinţă: 24 de mânăstiri, alături de altele preexistente, numeroase mânăstiri mici, locuri ascetice, chilii, sălaşuri de rugăciune, locuri de sihăstrie, peşteri, locuri de claustrare, stâlpnicii, împrăştiate pe toate stâncile meteorice.

Dintre mânăstirile existente în secolul al XIV-lea, multe sunt astăzi în stare de ruină: Sfântul Duh, Sfântul Dimitrie, Sfântul Nicolae Padova, Sfântul Antonie, Sfânta Mănăstire Pantocrator, Ipsilotera, Sfântul Gheorghe Mandilas, Întâmpinarea Domnului, Mânăstirea Maicii Domnului, Schitul Doumbiani, Mânăstirea Sfântul Grigorie, Mânăstirea Sfântul Ioan Botezătorul, Mânăstirea Sfântul Modest, Mânăstirea Caligrafilor (aflată pe cea mai înaltă stâncă).

Mânăstirea Varlaam

Altele, bine conservate, fiinţează şi în prezent, constituind o puternică atracţie atât pentru pelerini cât şi pentru turiştii din întreaga lume: Mânăstirea Marele Meteor, Mânăstirea Varlaam, Mânăstirea Sfânta Treime, Mânăstirea Rousanou, Mânîstirea Sfântul Ştefan şi Mânăstirea Sfântul Nicolae Anapafsas. Din aceste şase mânăstiri, una singură este vieţuită de maici (Mânăstirea Rousanou). Mânăstirea Sfântul Ştefan este cea mai uşor accesibilă, iar Sfânta Treime cea mai greu accesibilă.

Pentru valoarea sa creştină, istorică, arhitectonică, artistică şi geografică, Meteora este recunoscută şi ocrotită de UNESCO şi de alte organizaţii internaţionale. Teritoriul Sfintei Meteora a fost proclamat, din octombrie 1995, “loc sfânt, imuabil şi inviolabil”, ceea ce-i asigură protecţia şi-i garantează autenticitatea.

Cea mai reprezentativă din tot ansamblul este mânăstirea Marea Meteora, cu hramul Schimbarea la Faţă. Situată la 613 m altitudine, pe platoul celei mai înalte dintre stâncile Meteore, mânăstirea a fost fondată de Sfântul Atanasie Meteoritul, venit aici din Muntele Athos. Mica sihastrie întemeiată de acesta a fost transformată în 1344 într-o lavră. Tot el a început construcţia Bisericii Schimbarea la Faţă, cea mai veche şi mai impunatoare din tot ansamblul Meteorelor. Fresca interioară, de o mare valoare artistică, aparţine şcolii cretane. In secolele XVI-XVIII Mânastirea număra până la 300 de monahi şi eremiţi, fiind o chinovie model. Chiar şi în prezent biserica mare, paraclisele şi întreaga incintă sunt frumos restaurate şi bine întreţinute.

Mânăstirea Rousanou

Cea mai mica mânastire de pe Muntele Meteora este Sfântul Nicolae Anapafsas, adică Sfântul Nicolae Odihnitorul. Deşi prima aşezare monahală de aici datează din secolul al XIV-lea, adevăratul fondator a fost Sfântul Dionisie cel Milostiv, la începutul secolului al XVI-lea. Fresca, de o mare valoare iconografică, este lucrată în prima jumatate a secolului al XVI-lea de monahul Teofan Cretanul, un exponent de seamă al Şcolii Cretane de pictură. In prezent, mica mânăstire mai are doar câţiva monahi.

Mânăstirea Sfântul Ştefan este cea mai veche aşezare monahală de pe Muntele Meteora, fiind fondată în anul 1192 de către sihastrul Ieremia. In anul 1333, Andronic al III-lea Paleologul a renovat-o, luând-o sub protectia sa. Biserica veche cu hramul Sfântul Arhidiacon Stefan a fost construită în anul 1350, dar ulterior devenind neîncăpătoare, s-a mai construit o biserică mare (1798) cu hramul Sfântul Haralambie. Din anul 1961 mânăstirea a fost transformată în chinovie de călugariţe. Muzeul mânastirii adaposteşte numeroase obiecte de cult. Aici poate fi vazut un codex bizantin din anul 1404, donat de Filotei şi Antonie Cantacuzino.

Mânăstirea Sfânta Treime a fost fondată în anul 1438 de sihastrul Dometie. Biserica a fost zidită în anul 1476, iar fresca interioară datează din anul 1741. Accesul la această mânăstire (precum şi la altele) se facea pe scară de funie sau cu plasa trasă cu un sistem de roată cu tambur şi scripete.

Numele Mânăstirii Varlaam vine de la fondatorul ei Cuviosul Varlaam, care a sihăstrit singur pe vârful acestei stinci uriaşe în jurul anului 1350. In anul 1518 doi fraţii Nectarie şi Teofan, provenind dintr-o familie de conducatori ai Epirului, s-au calugărit aici şi au zidit pe vechile ruine o mică biserică cu hramul Sfinţii Trei Ierarhi. Putin mai târziu au zidit o biserică închinată Tuturor Sfinţilor. Până acum câteva decenii se urca şi la Mânastirea Varlaam cu ajutorul plasei de frânghie trasă cu un sistem de scripeţi şi roată cu tambur actionată manual. Printre documentele mânastirii se pastrează şi acte de danie româneşti.

Mânăstirea Varlaam

Mânăstirea Rousanou se înalţă pe o stâncă îngustă, aflată în vecinătatea uneia dintre cele mai falnice meteore. Un culoar de beton şi un pod suspendat duc pe creştetul stâncii complet izolate, unde se află mânastirea. Prima asezare monahală dateaza din secolul al XV-lea. In anul 1545 doi calugari macedoneni, fratii Maxim şi Ioasaf, au transformat mica sihăstrie în mânastire, zidind din piatră actuala biserică, cu hramul Schimbarea la Faţă. Fresca a fost lucrată în anul 1561.

Datorită numărului mare de vizitatori, în timpul slujbelor religioase, mănăstirile de la Meteora sunt închise pentru turişti. Cei care doresc să participe la slujbe trebuie să anunţe telefonic stareţul pentru a li se permite accesul în incintă. La intrare, o plăcuţă averizează pelerinul-turist asupra necesităţii unei ţinute vestimentare decente. Bărbaţii trebuie să poarte pantaloni lungi, femeile fuste peste genunchi, iar braţele trebuie să fie acoperite.

Având în vedere programul diferit de vizitare precum şi dificultăţile căilor de acces, cel care doreşte să vadă toate sfintele aşezăminte meteorice trebuie să-şi rezerve în acest scop două-trei zile.

În oraşul Kalambaka şi în satul Kastraki există multiple posibilităţi de cazare.

Satul Kastraki, foarte pitoresc, cu locuitori puţini, dar care-şi oferă întreaga ospitalitate pelerinilor vizitatori, este aşezarea cea mai apropiată (2 km de Kalambaka). De aici, priveliştea spre stâncile Meteorei cu mănăstirile din cer, lasă o impresie de neuitat.

Oraşul Kalambaka a fost construit pe locul oraşului antic Eginio, renumit pentru rezistenţa lui eroică împotriva romanilor. Acolo unde în vechime se afla un templu al lui Apollon, se înalţă acum o biserică bizantină în care se păstrează fresce, inscripţii rare şi coloane din marmură multicoloră.

În Kalambaka şi în întreaga zonă se găseşte o mare varietate de icoane bizantine executate de călugări sau de pictori localnici.

Lucrate în diverse tehnici, cu materiale diferite (argint, lemn cu foiţă de aur) icoanele care au ştampila vulturului cu două capete aplicată pe verso, au garantată calitatea lucrării şi trecerea liberă peste frontieră.

Cum se ajunge din Paralia Katerini

Complexul Meteora se găseşte la cca 150 km sud-vest de Paralia Katerini. Puteţi ajunge acolo pe cont propriu, cu autoturismul sau autobuzul, sau în cadru organizat, prin intermediul agenţiilor de turism locale, cu autocarul. Costul excursiei organizate este de 35 €. Se trece prin Katerini, pe lângă Muntele Olimp, prin Larissa şi Trikala. Cel mai apropiat oras de zona Meteora este Kalambaka, aflat la 5 km de manastiri si la 21 de km de Trikala, un alt oras situat în inima Greciei. De aici pâna la manastiri nu sunt mai mult de doua ore de mers pe jos. Drumul poate fi făcut şi cu maşina. Costul biletului de intrare, pentru fiecare mânăstire, este de 2 €.