Pentru evaluarea bugetului de vacanţă trebuie să luaţi în calcul următoarele costuri, având ca destinaţie: transportul, cazarea, masa, plaja, excursiile, cumpărăturile, distracţiile, cheltuielile neprevăzute.
În funcţie de perioada în care doriţi să vă petreceţi vacanţa, de mijlocul de transport ales, de gradul de confort al locului de cazare, de preferinţele legate de masă şi, nu în ultimul rând, de modul de petrecere a timpului liber, costul unei vacanţe în Paralia Katerini poate varia între 200–500 €/persoană (buget mic) şi 500-1000 €/persoană (buget mediu).
Dacă vreţi să faceţi economii sau dispuneţi de un buget limitat, ar fi bine să alegeţi ca perioadă de vacanţă lunile iunie sau septembrie, când şansele de a gasi locuri bune de cazare la tarife semnificativ reduse sunt mari. Rezervarea locului de cazare, prin negociere directă cu proprietarii hotelurilor familiale şi vilelor, indiferent dacă este făcută din România sau din Paralia Katerini, poate fi uneori mai convenabilă.
Economii considerabile puteţi face la cumpărăturile de ocazie şi suveniruri, tocmindu-vă pentru fiecare obiect în parte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu