Ceea ce se vede astăzi în Plateia Dikasterion este rezultatul excavaţiilor efectuate în 1966 şi constituie sectorul sud-estic al părţii de nord a Forumului, cuprinzând: Piaţa, cu galeriile de est şi sud, Cryptoporticus-ul, Monetăria, Baia Publică şi Teatrul (Odeion), adică aproximativ două treimi din suprafaţa Forumului.
Pe peretele unei galerii a fost descoperită o frescă paleocreştină, de o valoare inestimabilă, reprezentând doi bărbaţi care se roagă, cu o cruce între ei, deasupra fiind figurat Iisus, şezând într-un tron. Această lucrare murală demonstrează că Forumul era destinat întâlnirii creştinilor în perioada romană târzie, putând fi chiar identificat drept locul unde Agios Dimitrios, sfântul protector al Salonicului, a fost torturat.
Astăzi, partea de sud-est a Pieţei, cu o lungime de 100 m şi o lăţime de 65 m, este perfect vizibilă. Complexul se extinde însă mult spre nord-vest, dincolo de limitele sitului excavat, sub fundaţiile blocurilor din apropiere.
În lungul Pieţei, pe cele trei laturi, se găseau galerii împodobite cu colonade duble în stil Corintic şi pardosite cu mosaic. În fundal se găseau camere, care găzduiau serviciile administrative. Din cele 200 de coloane, care au existat, singură salvată, şi care poate fi văzută complet izolată în Piaţă, a aparţinut părţii interioare a unei colonade.
Accesul în Piaţă se făcea numai dinspre partea nordică, pe unde, în perioada romană timpurie, trecea una din principalele străzi. Locuitorii Salonicului obişnuiau să se întâlnească aici pentru a asculta prelegeri, a discuta politică şi a filozofa.
Pe latura sudică a Pieţei, datorită înclinării naturale a terenului, a fost creată o construcţie cu două niveluri şi tavanul boltit (Cryptoporticus). Aceasta a funcţionat ca fundaţie pentru galerie şi, totdată, ca zid de sprijin pentru Piaţa de deasupra.
Pe partea sudică a construcţiei au fost create lanţuri de magazine, unde erau comercializate produse din lut şi cupru. Tot aici se organizau festivităţi religioase.
Strada comercială, de numai 2 m lăţime, pavată cu marmură, era paralelă cu actualul Fillipou.
Accesul la etajul galeriei se făcea pe scări, care dădeau într-o stradă paralelă cu cea de la nivelul inferior, dar mai largă decât aceasta (3,5 m), care ducea în Piaţă.
Pe acoperişul construcţiei, care constă din arce semicilindrice, existau deschideri (opaia), care serveau pentru ventilaţie şi iluminat.
Teatrul (Odeion) este situat în partea de est a Forumului, unde cel puţin trei faze de lucrări au fost identificate. Iniţial, în centrul părţii estice a Forumului, a fost construit un Bouleuterion rectangular acoperit, cu 200 de locuri. În secolele II-III D.C., datorită construirii unui teatru cu 400 de locuri, camera a fost dărâmată.
Accesul la Teatru se făcea prin 5 uşi de marmură. Uşile exterioare erau folosite numai de actori, în vreme ce publicul intra prin cele trei uşi din mijloc, care dădeau sub scenă, de unde se urca pe două scări.
Datorită accesului dificil, faţada edificiului a fost lărgită, iar pentru o mai bună vizibilitate au fost construite rânduri la acelaşi nivel cu scena. În consecinţă, un perete neobişnuit de înalt, numit podium, a fost ridicat în jurul orchestrei.
În secolul al III-lea D.C., Forumul Roman şi-a dobândit aspectul definitiv, prin ridicarea clădirilor publice din jurul Pieţei, pe trei laturi ale acesteia.
Până atunci, etajele galeriilor fuseseră acoperite cu o tencuială groasă, iar Teatrul era pavat cu plăci subţiri de gresie marmorată.
O mie de ani mai târziu, în secolul al IV-lea, podelele galeriilor au fost acoperite cu mozaicuri, iar porţiuni ale colonadelor au fost restaurate.
Nu peste mult timp, teatrul avea să fie extins, realizându-se o sală cu capacitatea de 2.500 de locuri, adică de patru ori mai încăpătoare. Scena a fost la rândul său lărgită spre vest, luând din lăţimea galeriei interioare, dar lăsând neatinse coloanele de pe zidul vestic.
Cele trei intrări centrale, folosite iniţial de public, au fost închise şi două scări largi au fost construite la capătul culoarului, conducând la un palier principal, de unde se făcea accesul fie către veche sală, fie către sala cea nouă, de deasupra. Doar cele două intrări destinate actorilor au rămas nemodificate.
Forumul Roman este situat în Piaţa Dikasterion din centrul Salonicului, pe partea dreaptă a străzii Makedonikis Aminis, la cca 20 m de intersecţia cu Fillipou.
Un comentariu:
super articol, am avut multe de invatat din el.
Trimiteți un comentariu