marți, 11 noiembrie 2008

In loc de prefaţă

M-am întors din Paralia Katerini, unde mi-am petrecut prima vacanţă în Grecia, fără să fi urcat pe Muntele Olimp, aflat la nici 20 km depărtare. Nu am vizitat ruinele oraşului antic Dion, nici pitoreştile aşezări Litochoro şi Paleos Panteleimonas, nici castelul de la Platamonas, nici vechea mânăstire Agios Dionysios. Adică am ratat toate obiectivele istorice, culturale, turistice situate în apropiere.

Sigur, am văzut Meteorele, insula Skiathos şi Atena şi, pentru a putea ajunge la acestea, o bună parte a Greciei continentale de est - motiv suficient de a suporta cu stoicism distanţele considerabile parcurse până la destinaţie.

Am colindat uriaşul bazar găzduit de străduţele din Paralia Katerini, intuind doar că mărgelele albastre din sticlă, plastic sau pietre semipreţioase înşirate pe aţă, asemenea unor mătănii, au o semnificaţie cu totul aparte în arta şi cultura tradiţională a Greciei. Mult mai târziu am aflat că sunt de fapt talismane, având menirea să protejeze de deochi, iar denumirea lor este komboloi.
Sigur, am cumpărat ouzo, Metaxa şi ulei de măsline, am mâncat souvlaki, tzatziki şi tyropita, am ameţit intrând şi ieşind din magazinele cu suveniruri, haine de piele, blănuri şi bijuterii.

Dar, să spun drept, am rămas oarecum dezamăgită.
Mai târziu am înţeles că deziluzia mea s-a datorat cunoaşterii deformate a realităţii privind destinaţia aleasă.
De aici până la ideea elaborării unui ghid, bazat pe informaţii netrunchiate privind posibilităţile de petrecere a vacanţei în Paralia Katerini, nu a fost decât un pas.

4 comentarii:

Anonim spunea...

Bravo domnule.

Tie si celor care au contribuit la editarea acestui deosebit de pretios -si totusi gratuit- ghid.

Multe destinatii din Grecia si totusi (macar) una lipseste surprinzator: Halkidiki.

Pe cand asadar sectiunea Halkidiki ???

Milikas spunea...

Multumesc pentru aprecieri.

Ghidul de vacanta MILIKAS, dedicat statiunilor din Chalkidiki, poate fi consultat la adresa: http://neosmarmaras.blogspot.com.

Tot in aceasta vara, urmeaza sa fie publicat un ghid MILIKAS avand ca destinatie insula Thassos.

Alina (Oradea) spunea...

Maine plec spre Paralia...sunt bucuroasa ca am gasit un astfel de blog cu asa informatii...Astept cu nerabdare ghidul despre insula Thassos deoarece acolo imi voi petrece urmatorul sejur! Nota 10* pt ghid.

Ana-Maria spunea...

Felicitari pentru ghidurile publicate si multe multumiri din partea a 4 turisti pe cont propriu in Grecia, pe care ghidul dvs i-a ajutat foarte mult, mai ales prin indicarea obiectivelor de vizitat.